De la arhetipul shakesperian la simbolul cehovian: Pescărușul de Anton Cehov ca spațiu pentru experiment regizoral

Rezumat

În articol se demonstrează că în drama „Pescărușul” de A.Cehov arhetipul tragic de origine hamletiană se transformă într-o formă interioară, specifică modernismului. În condițiile indiferenței și ale fragmentării lumii înconjurătoare, conflictul nu se mai manifestă în acțiuni publice, ci se deplasează în planul ruperii lăuntrice. Tensiunea tragică nu dispare, ci rămâne ascunsă în cotidian, atingând punctul culminant în autodistrugerea aproape tăcută a lui Treplev. Interpretările regizorale, precum montarea lui Nikita Betekhtin de la Teatrul Național „Eugène Ionesco” din Chișinău, relevă cum structura clasică cehoviană, subtextul simbolic și tragicul latent transformă piesa într-un spațiu deschis experimentului scenic. Textul integrează limbaje postdramatice, expresivitate vizuală și tehnologii contemporane, păstrând în același timp tensiunile „hamletiene”. Trecerea de la arhetipul shakesperian la simbolul cehovian reflectă atât schimbarea epocii, cât și continuitatea principiului tragic, care evoluează de la conflictul romantic explicit la ruptura interioară a individului modern și postmodern. Această problematică continuă să fie actuală în temele singurătății, alienării, rezistenței față de normele conservatoare și căutării unor noi forme artistice.